30.09.2010
Procesul pentru controlul gunoiului din Cluj s-a incheiat
Curtea de Apel Cluj s-a pronuntat miercuri, printr-o sentinţă irevocabilă în favoarea Primăriei municipiului Cluj-Napoca, în procesul intentat de către SC ASA Servicii Ecologice SA privind licitaţia de concesiune a serviciilor de salubrizare menajeră în municipiul Cluj-Napoca. Astfel, la peste un an de la momentul atribuirii licitaţiei, instanţele de judecată clujene au stabilit că decizia de atribuire a concesiunii pe cele două sectoare realizată de către comisia de licitaţie a fost corectă.
„Suntem în urmă cu un an de zile din cauza acestei contestaţii, însă mă bucur că putem în sfârşit să ne apucăm de treabă şi să aducem la uşa fiecărui clujean servicii de salubrizare la standardele anului 2010. Punerea în aplicare a acestor contracte va schimba radical aspectul oraşului, va optimiza costurile atât pentru cetăţenii care plătesc să li se ridice deşeurile, cât şi pentru societăţile care le vor putea valorifica, iar Cluj-Napoca va fi unul dintre puţinele oraşe din România care se va încadra la standardele de mediu impuse de Uniunea Europeană” a declarat primarul Sorin Apostu.
Avantajele pe care acest nou contract de salubrizare menajeră le oferă clujenilor:
- Preţul de 5 lei/lună la persoane fizice, şi de 15 lei/mc/lună pentru agenţii economici/instituţiile publice. - Colectare gratuită pentru deşeurile şi echipamente electrice şi electronice (DEEE) - 151.000 de euro la bugetul local – din redevenţele anuale plătite de firmele de salubritate - Campanii de informare privind importanţa selectării deşeurilor menajere - Amenajarea tuturor punctelor de colectare - Modernizarea tuturor punctelor gospodăreşti existente - Reînnoirea parcului auto al companiilor de salubritate cu maşini nepoluante, dotate cu GPS - Achiziţia de utilaje de salubrizare speciale pentru accese înguste pe aleile dintre blocuri

|