Câstiga un bilet de acces la piscina World Class! Trimite un mail la adresa: contact@infoprompt.ro si s ...
. Mircea Radu a declarat că deşi comisionul de risc al creditelor perceput de bănci a fost eliminat pri ordonanţa de urgenţă nr.50/2010, banca a transformat acest comision într-unul de administrare a creditului. Sucursala clujeana a mai fost amendată in urma cu o luna tot cu 100.000 de lei pentru transformarea acestui comision într-unul de administare. „Este singura dintre cele 22 de bănci controlate de noi care nu a dorit să se supună reglementărilor legale. Cei din Cluj au fost foarte concilianţi, însă a existat o perioadă când nu au avut conducere la nivel central”, a mai spus Radu. El a precizat că CJPC Cluj a remis o adresă Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pentru ca instituţia să dispună un ordin în acest sens, emis de preşedintele ANPC. Reprezentantii Volksbank nu au putut fi contactati.
Biroul Executorului Judecatoresc, Man Ovidiu Ioan, anunta scoaterea la vanzare silita a spalatoriei " Speed wash" din cadrul Centrului comercial Kaufland, ca urmare a unor titlu [...]
Ai reuşit să faci o fotografie sau o înregistrare video/audio cu personalităţi sau cu vedete pe care le-ai surprins în ipostaze neconforme cu statutul lor? Eşti interes [...]
Îi vedem mereu. Sunt lângă noi. Printre noi, însă mereu se consideră deasupra noastră. Pentru că au mai mulţi bani, se îmbracă doar cu haine de marcă, conduc maşi [...]
Câştigă bani şi fii jurnalist anonim!
TRIMITE-NE ZILNIC GAFELE PE CARE LE-AI SESIZAT ŞI POŢI CÂŞTIGA 100 de Euro ! [...]