14.01.2010
Editorial: Profeţia Maya şi prostia românească
Una din concluziile certe la care am ajuns, după multe experienţe personale traumatizante dar şi după constatarea unor fapte şi întâmplări publice şi colective, este că în această ţară e foarte multă răutate şi prostie. În discuţiile cotidiene private, în familie, în dezbaterile publice dar şi în paginile pline cu frământări ale unor filosofi şi eseişti români, apare mereu întrebarea: cum vindecăm ţara asta de atâta răutate şi prostie. Cu toate că dilema durează de peste 150 de ani, până acum nimeni n-a reuşit să găsească răspuns, deşi încercări au fost multe, chiar şi cu tentă politico-programatică. În ciuda tuturor eforturilor făcute de către familie, de sistemul de educaţie, de biserică, românul devine din ce în ce mai agresiv, violent, mitocan, mai prost şi mai rău, ca stare sufletească. Cauzele sunt multe şi nu vrem să le prezentăm aici.Ne interesează doar leacul. Am citit recent mai multe cărţi despre „fenomenul 2012” şi vreau să vă spun că una dintre teorii pare a oferi soluţia la marea noastră problemă naţională. Potrivit acesteia, Providenţa?, astrele?, energia cosmică ? sau a nu ştiu care forţă supraomenească par a-şi fi pierdut răbdarea şi au decis să intervină ferm şi brutal. Ca pe vremea potopului. Însă o fac boiereşte. Anunţându-ne intenţia cu 3000 de ani înainte, prezentându-ne probe scrise, ştiinţifice ferme asupra deciziei şi, cel mai important, atenţionându-ne constant, prin vocea autorizată a unor muritori iniţiaţi că mai sunt puţine zile în clepsidră. Astfel, potrivit unei profeţii mayaşe mai sunt doi ani până la momentul în care „ timpul se va sfîrşi”. Fără a panica şi ştiind că Sfârşitul este ştiut doar de Dumnezeu-tatăl, noi sperăm că se va sfârşi timpul pentru proşti şi răi. Să rezumăm teoria: extraordinarul de precis calendar maya, care a fost calculat de către misterioşii săi astronomi la fel de corect ca şi experţii NASA sau astronomul papei Gregorius, îşi opreşte zilele la 22 decembrie 2012. În acea zi, susţin ezotericii, lumea va suferi transformări uriaşe iar oamenii vor avea parte de o teribilă experienţă spirituală. Credinţa ezotericilor e întărită de cercetări ştiinţifice şi astronomice care arată că Pământul, în mişcarea sa cosmică, va intra în 2012 în aşa-numita Centură Fotonică. Un fel de rază imensă de lumină care izvorăşte din centrul galaxiei noastre, va prăvăli asupra oamenilor şi ţărânei o energie teribilă şi radiaţii de înaltă frecvenţă. Va fi un nou Potop, însă de data asta cu lumină binefăcătoare şi curăţătoare, care va scăpa lumea de răi, egoişti şi de proşti. Cum? Simplu...!,zic ezotericii.Oamenii răi şi proşti au o aură energetică scăzută şi nu vor supravieţui radiaţiei de înaltă frecvenţă existentă în Centura Fotonică. Astfel, Marii Şefi vor opera pe Terra şi, mai ales în România, o selectie naturală rapidă însă, de data asta, pe considerente spirituale şi nu fizice. În paranteză spus,citind această teorie am avut o altă percepţie asupra îndemnurilor părinteşti şi ale învăţăturii creştine: fă bine şi fii bun! Morala acestei teorii e simplă şi eficace, sper: e la îndemâna noastră, ca întotdeauna, ce alegem. Ideea e că mai avem puţin timp pentru a ne asigura că nu crăpăm răi şi proşti. ( editorial publicat si in editia de azi a Foii Transilvane)

|