17.12.2009
Un ziar online ii indeamna pe cititori sa plateasca
NewsCore: Publicatia online Miami Herald abordeaza o noua tactica de a-si compensa efortul material si financiar pentru a publica stiri – ii roaga frumos pe cititori sa plateasca informatia oferita.Ziarul online detinut de catre McClatchy, editor ce detine mai multe publicatii americane cunoscute, se confrunta cu prabusirea veniturilor si cu scaderea numarului de abonati ai publicatiei scrise. La fel ca majoritatea ziarelor americane, continutul publicatiei este gratuit. Astazi, insa, Miami Herald a inceput sa le ceara cititorilor online contributii voluntare cu cardul de credit, printr-un link care se afla in partea de jos a articolelor. “ Daca apreciezi ziarul local de stiri si investigatii Miami Herald, insa preferi comoditatea internetului, te rugam sa iei in considerare o plata voluntara pentru stirile care pentru tine conteaza”, scrie pe site-ul publicatiei. NewsCore scrie ca ziarul a pierdut foarte multi abonati. Vanzarile publicatiei din perioada aprilie-septembrie a acestui an au scazut la 162.260 de copii, comparat cu aceeasi perioada a anului trecut cand s-au vandut 210.884, potrivit ultimului raport al Audit Board of Circulation. Miami Herald a anuntat la inceputul lunii decembrie ca va concedia inca 24 de angajati, dupa ce la inceputul anului, 175 de persoane au ramas fara loc de munca. McClatchy s-a laudat ca Miami Herald, alaturi de celelalte site-uri pe care compania le detine, are peste 1,5 milioane de vizitatori. Peter Tira, un purtator de cuvant al Sacramento, publicatia McClatchy din California, a declarat ca nu exista nici un plan de extindere a sistemului de donatii si la celelalte publicatii ale companiei – The Charlotte, Observer, Kansas City si Sacramento Bee.

|